25 august 2014

Printeaza pagina

Fundatia Alexandrion - Partener Oficial al echipei de handbal feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj

Fundatia Alexandrion Group Romania a incheiat un acord de parteneriat cu Clubul Sportiv Universitatea Cluj si S.C. JOLIDON IMPORT EXPORT S.R.L. ce are drept scop susținerea performantelor echipei de handbal feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj.

În acest an, prin negocierea și semnarea acordului alături de conducerea Clubului Sportiv Universitatea Cluj si partenerul său istoric, S.C. JOLIDON IMPORT EXPORT S.R.L., Fundatia Alexandrion – parte a Distileriilor Alexandrion –   devine partener oficial al echipei de handbal feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj pentru sezoanele 2014/2015 si 2015/2016.

Prin decizia unanimă a părților, începând cu noul sezon competitional, echipa de handbal feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj va evolua sub denumirea de “U” Alexandrion.
Acordul de parteneriat vizeaza finantarea echipei “U” Alexandrion cel putin pe durata celor doua sezoane menționate, partile avand in vedere o colaborare pe termen lung care sa conduca la mentinerea si imbunatatirea perfomantei sportive a echipei clujene de handbal feminine, inclusiv prin atragerea de noi jucatoare – pe plan national si international – si cooptarea de noi sponsori.

Proiectul astfel finalizat, demonstrează consecvența implicarii Fundatiei Alexandrion in viata sportiva românească. Distileriile Alexandrion prin Fundația sa, după cum este binecunoscut, s-au implicat pana acum in viata sportiva in calitate de partener al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman si de partener oficial al CSA STEAUA Alexandrion București.